Martie 2021

La data de 5 martie 2021, pe site-ul Ministerului Justiției a fost postat, pentru a fi supus dezbaterii publice, conform Legii 52/2003 privind transparența decizională, proiectul de lege privind protecția avertizorilor în interes public.

Abia după un an de zile, la data de 29 martie 2022, Guvernul, prin Secretariatul General al Guvernului (SGG) a trimis la Parlament, respectiv la Senat, ca primă cameră sesizată, proiectul de lege privind protecția avertizorilor în interes public.

Martie-aprilie 2022

Proiectul de lege pentru transpunerea Directivei (UE) 2019/1937 din 23 octombrie 2019 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii a fost înregistrat la Senat (prima cameră sesizată) sub nr. L175/2022 din 29 martie 2022 şi la Camera Deputaţilor (camera decizională) sub nr. PL-x nr. 219/2022 din 26 aprilie 2022.

Şi la Senat, şi la Camera Deputaţilor, proiectul de lege a fost dezbătut în procedură de urgenţă, având în vedere că directiva trebuia transpusă în legislaţia internă până la data de 17 decembrie 2021 (cu excepţia reglementărilor din directivă privind entităţile din sectorul privat, care au între 50 și 249 de lucrători, care trebuie transpuse până la 17 decembrie 2023, astfel cum prevede art. 26 din directivă).

Iunie-iulie 2022

La data de 29 iunie 2022, forma finală a legii de transpunere a directivei a fost adoptată de Camera Deputaţilor (camera decizională).

La data de 1 iulie 2022, legea adoptată de Parlament a fost trimisă Preşedintelui României, spre promulgare, dar, la aceeaşi dată, un grup parlamentar a atacat legea, înainte de promulgare, la Curtea Constituţională.

Prin decizia nr. 390/2022 din  13 iulie 2022, Curtea Constituţională a respins sesizarea formulată de grupul parlamentar, astfel că legea a fost supusă promulgării de către Preşedintele României.

La data de 29 iulie 2022, Preşedintele României a refuzat să promulge legea şi a returnat-o la Parlament, cu solicitarea ca legea să fie reexaminată de Parlament.

Tot la data de 29 iulie 2022, legea returnată de Preşedinte a fost înregistrată la Senat (ca primă cameră), pentru reexaminare.

Septembrie-octombrie 2022

La data de 1 septembrie 2022, legea a fost adoptată de Senat (ca primă cameră), în urma reexaminării.

La data de 6 septembrie 2022, legea adoptată de Senat, în urma reexaminării, a fost trimisă la Camera Deputaţilor (cameră decizională), pentru reexaminare.

La data de 20 septembrie 2022, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor a întocmit raportul în urma reexaminării legii, iar la data de 27 septembrie 2022 legea reexaminată a fost înscrisa pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor pentru şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 octombrie 2022, când urma să fie adoptată în forma finală.

Potrivit informaţiilor publicate în presă, la data de 23 septembrie 2022, Comisia Europeană a trimis Ministerului Justiţiei mai multe observaţii şi propuneri de amendamente cu privire la legea – reexaminată – de transpunere a directivei privind protecţia avertizorilor, lege care urma să fie supusă votului plenului Camerei Deputaţilor la 4 octombrie 2022.

Decembrie 2022

La 12 decembrie 2022, după mai mult de două luni de la data care fusese fixată pentru votul final, în plenul camerei decizionale, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare (CLGP) a decis ca proiectul de lege (aflat în procedura de reexaminare, declanșată de Președintele României) să fie retrimis, pentru raport suplimentar, la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaților.

Tot la 12 decembrie 2022, proiectul de lege a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților (sub rezerva depunerii raportului suplimentar al comisiei juridice) pentru a fi supus votului final din sedința plenului Camerei Deputaților, din 12 – 13 decembrie 2022.

La data de 13 decembrie 2022, la numai o zi după ce comisiei juridice i s-a solicitat raportul suplimentar, comisia juridică a întocmit raportul suplimentar, iar proiectul de lege a fost supus dezbaterii si votării în plenul Camerei Deputaților, fiind adoptat tot la 13 decembrie 2022.

La 16 decembrie, legea a fost promulgată de Președintele României, iar, la data de 19 decembrie 2022, legea a primit numărul 361/2022 și a fost publicată în Monitorul Oficial.

La data de 22 decembrie 2022, Legea nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public  a intrat în vigoare.

Directiva (UE) 2019/1937 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii a devenit Legea 361/2022 în România, cu un an întârziere față de data prevăzută pentru transpunere.

Rolul Agenției Naționale de Integritate (ANI) de autoritate publică independentă care asigură accesul avertizorilor la măsurile de sprijin

Prin Legea 361/2022, care a intrat în vigoare la data de 22 decembrie 2022, a fost abrogată Legea 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii (vechea lege privind avertizorii).

Art. 20 al. 3 din Directiva 2019/1937 prevede că măsurile de sprijin stabilite de directiva pentru avertizori pot fi furnizate, după caz, de un centru de informare sau de o autoritate administrativă independentă unică și identificată în mod clar.

Pentru a răspunde cerințelor art. 20 al. 3 din Directiva 2019/1937, noua lege a avertizorilor a stabilit o autoritate națională administrativă independentă unică și identificată în mod clar pentru a furniza avertizorilor acces la măsurile de sprijin prevăzute în art. 20 din directivă. Această autoritate națională unică este Agenția Națională de Integritate (ANI).

Măsurile de sprijin pentru avertizori prevăzute în art. 20 din directivă sunt:

• informații și consiliere cuprinzătoare și independente, care sunt ușor accesibile publicului și gratuite, referitoare la procedurile și la măsurile reparatorii disponibile, referitoare la protecția împotriva represaliilor și la drepturile persoanei vizate;
• asistență efectivă în fața oricărei autorități relevante implicate în protecția împotriva represaliilor, inclusiv, în cazurile prevăzute de dreptul intern, prin certificarea faptului că aceste persoane beneficiază de protecție în temeiul directivei;
• asistență și consultanță juridică în cadrul procedurilor penale și civile transfrontaliere, precum și asistență juridică în cadrul altor proceduri sau alt tip de asistență juridică (potrivit reglementărilor naționale, asistența/consultanța juridică pot fi acordate doar de către un avocat, astfel că ANI nu poate avea competențe de acest fel);
• asistență financiară și măsuri de sprijin, inclusiv sprijin de natură psihologică, pentru persoanele care efectuează raportări în cadrul procedurilor judiciare. Această categorie de măsuri este prevăzută în art. 20 al. 2 din directivă ca având caracter facultativ, nu obligatoriu, pentru fiecare stat. Deci, dacă această categorie de măsuri nu este prevăzută în legea internă prin care un stat transpune directiva, ea nu se va aplica în acel stat. Este de menționat că în Legea 361/2022 nu sunt prevăzute astfel de masuri, deci ele nu vor fi aplicabile în țară.

Având în vedere precizările de mai sus, se poate concluziona că, în competența ANI, ca autoritate națională alternativă la centrul de informare, intră doar primele două categorii de măsuri de sprijin pentru avertizori, respectiv:

1 Informații și consiliere privind procedura de raportare și protecția avertizorilor. Relevante, în acest sens, sunt dispozițiile art. 14 lit. g, art. 15 si art. 24 al. 1 din Legea 361/2022.

Art. 24 al. 1 din lege conține o prevedere cu caracter de principiu, în sensul că ANI asigură consilierea şi informarea în legătură cu măsurile de protecţie, cu drepturile, procedurile şi măsurile reparatorii aplicabile avertizorilor.

Art. 14 lit. g din lege prevede că ANI oferă consiliere confidenţială, la cerere, persoanelor care intenţionează să efectueze o raportare cu privire la procedura de raportare, de examinare şi de soluţionare a raportării. Cu alte cuvinte, persoanele care încă nu au făcut o raportare și doresc să o facă, se pot adresa ANI, mai înainte de a face raportarea, iar ANI le va consilia, cu păstrarea confidențialității, cu privire la cum trebuie făcută raportarea, cum va fi examinată raportarea și care sunt soluțiile care pot fi adoptate cu privire la raportare. Se poate afirma că este vorba despre o consiliere pe care  ANI o va face ante factum, înainte de efectuarea raportării. Este adevărat că art. 14 lit.g, care se referă la consilierea ante factum, nu menționează că aceasta include și prezentarea măsurilor legale de protecție de care beneficiază avertizorii. Este necesar ca, în practică, consilierea să includă și referiri la măsurile legale de protecție pentru avertizori (este greu de imaginat că un avertizor care solicită consiliere ante factum nu va întreba și dacă există vreo protecție legală pentru ceea ce intenționează să facă).

Deși textul art. 14 lit. g nu menționează expres că activitatea de consiliere include și prezentarea măsurilor legale de protecție pentru avertizori, o astfel de prevedere se află în art. 24 al. 1 din lege. Deci consilerea va trebui să se refere și la măsurile de protecție a avertizorilor. Era de preferat ca obiectul consilierii acordate de ANI să fie prevăzut, unitar, într-un singur text lege, iar nu fragmentat, ca în prezent, în curpinsul a 2 articole diferite, respectiv art. 14 lit,g si art. 24 al. 1 din lege.

Art. 15 din lege reglementează mai în detaliu obligația de informare care revine ANI.

Astfel, ANI are obligaţia de a publica pe pagina proprie de internet, într-o secţiune separată, uşor de identificat şi de accesat, cel puţin următoarele informaţii:

a) condiţiile pentru a beneficia de protecţia „legii avertizorilor” (Legea 351/2022)

b) informaţiile de contact ale ANI, pentru efectuarea raportării: adresa poştală şi electronică pentru efectuarea raportării, numerele de telefon, menţiunea privind înregistrarea conversaţiilor telefonice

c) procedura aplicabilă raportării privind încălcarea legii, inclusiv modul în care ANI poate solicita avertizorului în interes public să clarifice informaţiile raportate sau să furnizeze informaţii suplimentare, termenul pentru a informa avertizorul în interes public, precum şi tipul şi conţinutul informării[1]

d) obligaţia de păstrare a confidenţialităţii de catre ANI cu privire la identitatea avertizorului în interes public

e) obligaţia ANI de a asigura informarea avertizorilor în interes public cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal

f) natura acţiunilor subsecvente (verificărilor și eventualelor remedii) care pot fi întreprinse de ANI în vederea soluţionării raportărilor

g) măsurile reparatorii şi modalităţile de asigurare a protecţiei avertizorilor împotriva represaliilor

h) datele de contact şi intervalul de timp în care persoanele desemnate din cadrul ANI asigură consilierea persoanelor care intenţionează să efectueze o raportare

i) un model de declaraţie cuprinzând condiţiile în care avertizorul în interes public este protejat de răspunderea pentru încălcarea confidenţialităţii[2]

j) anual, ANI va publica, pe pagina proprie de internet, statistici privind:

– numărul de raportări primite

– numărul de examinări şi acţiuni subsecvente iniţiate

– numărul de informări[3] transmise

– prejudiciul financiar estimat şi sumele recuperate în urma raportărilor.

2. Asistență efectivă în fața oricărei autorități relevante implicate în protecția împotriva represaliilor.

Relevantă în această materie  este prevederea din art. 24 al. 2 din Legea 361/2022.

Astfel, art. 24 al. 2 din Legea 361/2022, prevede că Agenţia (ANI) oferă avertizorilor în interes public asistenţă în legătură cu protecţia acestora împotriva represaliilor în faţa oricărei autorităţi.

Textul art. 24 al. 2 este relativ generos, dar întrebarea care se poate pune este cum va arăta în practică această asistență pe care o va acorda ANI avertizorilor, în fața oricărei autorități, mai ales în condițiile în care art. 20 al. 1 lit. b din directivă prevede că această asistență trebuie să fie efectivă, adică să nu fie pur formală.

Ar fi deosebit de util, mai ales pentru avertizori, dacă această prevedere cu caracter general din lege, care reproduce parțial prevederea din art. 20 al. 1 lit. b din directivă (lipsește termenul „efectivă” din textul legii interne), ar fi detaliată printr-un act normativ infralegal. Spre exemplu, detalieri a ceea ce înseamnă, în practică, asistența efectivă acordată de ANI „în fața oricărei autorități relevante implicate în protecția împotriva represaliilor” s-ar putea face în cadrul unui ordin al președintelui ANI. Altfel, această măsură de protecție a avertizorilor pare a avea mai mult o existență pur formală, virtuală. Din păcate, în Legea 361/2022 nu se prevede vreo obligație pentru ANI să detalieze printr-un act infralegal în ce poate consta, în concret, asistența efectivă pe care trebuie să o acorde avertizorilor.

Trebuie precizat că noțiunea de „asistență în legătură cu protecția” pe care o poate acorda ANI se referă la orice fel de asistență, cu excepția celei juridice, care, potrivit legii 51/1991 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, poate fi acordată doar de avocat (în diversele forme de organizare profesională), nu și de alte persoane fizice sau juridice. De altfel, prevederi în acest sens există în art. 22 al. 2 și 23 al. 4  din Legea 361/2022, fiind prevazută competența barourilor de a asigura asistența judiciară gratuită a avertizorilor (prin desemnarea unui avocat).

Este recomandabil ca și barourile, la nivelul întregii țări, deci prin UNBR, să stabilească o procedură unitară, aceeași pentru toate barourile din țară, și nu diferită de la barou la barou, pentru primirea, examinarea și soluționarea cererilor de asistență judiciară gratuită formulate de avertizori, în baza recentei Legi 361/2022. Procedura unitară ar trebui să țină cont de faptul că legea nu prevede, în art. 22 al. 2 și  art. 23 al. 4, alte condiții pentru acordarea asistenței judiciare gratuite decât calitatea de avertizor a solicitantului și natura litigiului (care trebuie să aibă legătură directă cu avertizarea, adică trebuie să fie generat –direct sau indirect- de faptul avertizării).

În lipsa unei astfel de reglementări unitare, este posibil ca, în practică, în cazuri similare, să existe soluții diferite, de la barou la barou, ceea ce va face ca aceste prevederi legale favorabile avertizorilor să fie ineficiente sau chiar inaplicabile.

Ar fi fost util dacă în lege se prevedea și obligația UNBR de a adopta, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii, o procedură de acordare a asistenței judiciare gratuite solicitate de avertizori.

În acest context, este de reamintit că proiectul legii privind  protecția avertizorilor a fost dezbătut și adoptat în Parlament în condiții de grabă și opacitate, astfel că societatea civilă nu a avut timpul și înlesnirile minim necesare pentru a formula propuneri de corectare sau completare a variantei finale a proiectului de lege, care a fost suspus votului plenului Parlamentului.

ANI, cel mai important canal extern de raportare

Mai trebuie menționat că, odată cu adoptarea Legii 361/2022, ANI a devenit și un important canal extern de raportare, fiind posibil ca, în practică, să devină principalul canal extern de raportare. Oricum, ANI este principalul coordonator în materia raportărilor externe. Aceasta deoarece legea prevede, în art. 17, obligația ANI de a primi, înregistra și de a confirma primirea pentru orice fel de raportare. Iar, potrivit art. 12 al. 2-4, dacă, potrivit legilor speciale, soluționarea raportării ține de competența altei autorități, ANI va redirecționa raportarea cître acea autoritate.

Cu alte cuvinte, dacă o persoană dorește să facă o raportare externă, dar nu este sigură care este autoritatea competentă căreia ar trebui să i se adreseze, ea va putea trimite raportarea (sesizarea) la ANI, care va înregistra raportarea, o va redirecționa către autoritatea competentă și va înștiința despre aceasta persoana care a făcut raportarea. Dacă o altă autoritate decât ANI primește o raportare externă pe care nu este competentă să o soluționeze, ea va trimite, de îndată, raportarea la ANI, care va decide care este autoritatea competentă unde va redirecționa raportarea, spre soluționare (art. 12 al. 4 din lege).

Potrivit art. 16 si 34 din lege, in vederea soluţionării raportărilor se înfiinţează în cadrul ANI o structură specializată distinctă, organizată potrivit regulamentului de  organizare şi funcţionare al ANI. Prin ordin al preşedintelui ANI, ce trebuie emis în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii (= de la 22 decembrie 2022; deci, până la 7 februarie 2023) vor fi desemnați inspectori de integritate cu atribuţii de gestionare a raportărilor (sesizărilor) referitoare la încălcări ale legii, care vor fi denumiţi, potrvit art. 16 al. 2 din lege, persoane responsabile.

Recomandările APADOR-CH pentru ANI

Este necesar ca, în practică, consilierea acordată avertizorilor să includă și referiri la măsurile legale de protecție pentru avertizori (este greu de imaginat că un avertizor care solicită consiliere ante factum nu va întreba și dacă există vreo protecție legala pentru ceea ce intenționează să facă). Deși textul art. 14 lit. g nu menționează expres că activitatea de consilere include și prezentarea măsurilor legale de protecție pentru avertizori, o astfel de prevedere se află în art. 24 al. 1 din lege. Deci consilerea va trebui să se refere și la măsurile de protecție a avertizorilor, nu să se rezume la procedurile de raportare, de examinare şi de soluţionare a raportării. Era de preferat ca obiectul consilierii acordate de ANI să fie prevăzut, unitar, într-un singur text lege, iar nu fragmentat, ca în prezent, în curpinsul a 2 articole diferite, respectiv art. 14 lit,g si art. 24 al. 1 din lege.

Explicitarea, detalierea, în cadrul unui ordin al președintelui ANI, a prevederii cu caracter general din art. art. 24 al. 2 din Legea 361/2022, care stabilește obligația Agenţiei (ANI) de a oferi avertizorilor în interes public asistenţă în legătură cu protecţia acestora împotriva represaliilor în faţa oricărei autorităţi.

Textul art. 24 al. 2 din Legea 361/2022 reproduce parțial prevederea din art. 20 al. 1 lit. b din Directivă (lipsește însă termenul “efectivă” din textul legii interne) și este relativ generos cu privire la asistarea avertizorilor de către ANI împotriva represaliilor. Întrebarea care se poate pune este cum va arăta în practică această asistență pe care o va acorda ANI avertizorilor, în fața oricărei autorități, mai ales în condițiile în care art. 20 al. 1 lit. b din Directivă prevede că această asistență trebuie să fie efectivă, adică să nu fie pur formală.

Este adevărat, în Legea 361/2022 nu se prevede vreo obligație pentru ANI să detalieze printr-un act infralegal în ce poate consta, în concret, asistența efectivă pe care trebuie să o acorde avertizorilor. Dar, ar fi deosebit de util, mai ales pentru avertizori, să se prevadă, în mod clar și detaliat, într-un act normativ, chiar inferior legii (de exemplu, ordin al președintelui ANI), în ce poate consta, în mod concret, asistența efectivă pe care o va acorda ANI avertizorilor, nu înainte de a efectua o raportare (ante factum), ci după ce au făcut o raportare (post factum) și au devenit ținta represaliilor.

În lipsa unor detalieri, care să asigure astfel un nivel rezonabil de concretețe, această măsură de protecție a avertizorilor va avea mai mult o existență pur formală, virtuală.

de Alexandra Varga

În cele ce urmează voi prezenta pe scurt problema avertizorilor de integritate din perspectivă psihoterapeutică, așa cum a reieșit din experiența mea ca psiholog al unei avertizoare de integritate și din lecturile teoretice și studiile empirice pe acest subiect, asupra cărora m-am aplecat.

În relație cu psihoterapia, logica (legea terțului exclus – „ori A, ori non-A”) recomandă existența a două tipuri posibile de politici, una care susține necesitatea de a li se asigura servicii terapeutice avertizorilor de integritate și cealaltă, conform căreia acest lucru nu este necesar. În cele ce urmează, mă voi concentra pe argumente care susțin cea dintâi abordare. Argumentele teoretice, în acord cu studii de specialitate recente, sunt dublate – și deci făcute mai puternice, ancorate în practică – de observațiile pe care le-am putut face eu însămi în discuțiile cu clienta mea care este avertizor de integritate. Deși extrem de importantă, nu mă voi ocupa de problema concretă a modalității de a sistematiza acordarea terapiei (cadru legislativ, cine, în ce fel etc.) întrucât depășește aria mea de expertiză. Consider însă că o abordare instituțională a acestei nevoi de a asigura servicii de psihoterapie pentru avertizori de integritate este o necesitate, așa cum voi arăta în acest articol.

Despre ce vorbim atunci când vorbim despre avertizori de integritate (whistleblowers)?

Cea mai folosită definiție în literatura de specialitate, conform cărții editate de Brown și colegii (2014) International Handbook on Whistleblowing Research, este cea propusă de Near și Miceli în1985. Avertizarea în sens tehnic, respectiv avertizarea de integritate, este dezvăluirea unor incorectitudini instituționale către persoane sau organizații care pot lua măsuri pentru remedierea acestora. Conceptul este strâns legat de teoriile puterii, căci avertizările pot fi cel mai bine înțelese drept utilizări ale puterii de influență de către unul sau mai mulți actori sociali cu scopul de a schimba comportamentul (nelegitim al) unuia sau (al) mai multor membri ai unei organizații. Avertizarea este acceptată ca un instrument esențial prin care guvernele și corporațiile sunt făcute răspunzătoare în fața membrilor societății, a celor pe care, în fapt, sunt menite să-i servească. Cazul lui Edward Snowden și al divulgării de date privind activități secrete din cadrul NSA (Agenția de Securitate Națională a SUA) în 2013, este cel mai cunoscut exemplu recent al unei asemenea folosiri a puterii de influență.

Dar astfel de lucruri se întâmplă „și la case mai mici”, în viața de zi cu zi, atât în mediul instituțional public cât și în cel privat. Avertizorii rup o lege (scrisă sau nu) a tăcerii, asumându-și riscurile și incertitudinea efectelor. Fie și numai acest fapt constituie o bună explicație pentru frecvența problemelor de sănătate psihică în mediul deosebit de stresant în care ajung să activeze avertizorii de integritate. Jean Lennane (2012), fosta conducătoare a organizației avertizorilor australieni, enumeră probleme precum izolarea socială, înrăutățirea relațiilor sociale și a calității muncii, denigrarea, sarcinile de serviciu nerealiste, pierderea locului de muncă, dificultățile financiare, divorțul, alcoolismul, sau chiar tentativele de suicid.

Cu toate acestea, percepția socială asupra avertizorilor nu este, sau nu în totalitate, cea a unor oameni suferinzi. În fapt, o premisă extrem de importantă pentru întreaga mea argumentație ține de statutul ambivalent al acestor oameni la nivelul societății. Ei sunt văzuți atât ca eroi, martiri ai dreptății, cât și ca simpli violatori ai codului de loialitate al unei instituții (Grant 2002).

Problemele psihologice pe care ajung să le manifeste avertizorii ne pun în fața unui paradox legat de cea de-a doua perspectivă mai sus menționată. Cum se face că avertizorii, deși încearcă tocmai să acționeze în conformitate cu regulile sociale și organizaționale, dovedindu-și prin dezvăluirile lor loialitatea față de aceste principii și față de instituția de care aparțin, ajung să fie ostracizați, luați în derâdere, concediați, putându-se ajunge până la distrugerea carierei sau chiar a sănătății lor fizice și psihice? Din perspectiva avertizorilor înșiși, paradoxul acesta depășește orice înțelegere – „adică eu mă pun în pericol de dragul instituției, îmi sacrific liniștea și sănătatea, iar ei îmi spun că nu-s loial?!”.

Despre sănătate psihică în rândurile avertizorilor de integritate

Avertizorii de integritate sunt supuși, de cele mai multe ori, represaliilor atât din partea angajatorilor cât și a colegilor. De exemplu, raportul NBES din 2014 arată că 22% dintre cei care au vorbit despre nelegiuiri produse în instituțiile în care lucrau au avut de suferit represalii (ex. chemări în comisii de disciplină, izolare) din partea conducerii acestor instituții (General Medical Council, 2015, apud. Fotaki et al., 2015). Este ca și cum instituțiile ar oferi un răspuns defensiv acestor dezvăluiri, simțind nevoia de a pedepsi ceea ce este perceput drept o amenințare la integritatea instituțională, sau chiar la bunăstarea materială a organelor de conducere ale respectivelor instituții, în cazul țărilor care se confruntă cu probleme de corupție (Su & Ni, 2018). Efectele de depreciere a sănătății fizice amintite în cadrul raportului de cercetare calitativă „Statutul avertizorului de integritate în România” (Zamfirescu et al. 2021) sunt, de exemplu, insomnia, scăderea bruscă în greutate, hipertensiunea arterială, sarcini pierdute etc. Stresul este unul din principalii factori, iar influența sa negativă se face simțită și la nivel mintal.

Avertizorii ajung să trăiască într-o lume plină de stres, anxietate și teamă atât în timpul dezvăluirilor, cât și, cu atât mai mult, în perioada ulterioară, odată cărțile puse pe masă. Un fapt important de avut în vedere este că procesul este unul de durată, iar stresul inițial al descoperirii unor nereguli și al deciziei de a vorbi despre ele este doar primul pas. Foarte adesea avertizorii se confruntă cu ani întregi marcați de conflict, iar amânarea unei decizii judecătorești, sau durata extinsă de până la punerea sa în aplicare (tergiversarea aplicării deciziei) sunt doar două exemple de cauze ale acestei perioade extinse.

Efecte psihologice ale războiului instituțional și cum poate ajuta psihoterapia

Riposta activă declanșată de organizațiile ale căror nereguli sunt evidențiate de avertizori determină apariția sau exacerbarea unor tulburări psihice pentru care există deja o vulnerabilitate. Vorbim aici despre tulburare de anxietate generalizată (i.e., o teamă cvasi-permanentă că oricând se poate întâmpla ceva rău, în orice domeniu al vieții), tulburare de stres post traumatic (i.e., imposibilitatea de a depăși temerile determinate de cele întâmplate în urma dezvăluirilor, coșmaruri recurente, flashback-uri), episod depresiv major (i.e., tristețe marcată, lipsă de speranță legată de vreo posibilă remediere, lipsă de elan vital) etc. Studiul lui van der Velden și al colegilor (2019) arată că 85% dintre avertizori suferă de anxietate severă, depresie, probleme interpersonale sau insomnie, iar pentru aproape jumătate dintre ei problemele se încadrează în diagnostica psihiatrică.

Să luăm, de exemplu, tulburarea de anxietate generalizată, despre care mulți psihoterapeuți spun că este centrată pe o intoleranță marcată față de incertitudine (ex. Dugas et al., 1998). O astfel de situație am întâlnit în practică, la o clientă de-ale mele, care și-a asumat rolul de avertizor de integritate și care mi-a relatat că era un zgomot de fond permanent în mintea sa, provocat de întrebarea „Ce să fac? Să fac ce spune legea și ce îmi spune mie conștiința, adică să mă lupt pentru dreptate, sau să-mi văd de viața mea și să fiu liniștită? Dar mai pot oare să fiu liniștită dacă m-am aruncat în povestea asta?”. În cadrul procesului terapeutic, individul poate fi ajutat să realizeze mai bine ce are de făcut, pornind de la ceea ce este mai în acord cu principiile și valorile sale în viață, reducând în acest mod stresul indus de incertitudine. O altă modalitate de asistență psihologică este printr-o deschidere mai largă a „ferestrei de toleranță la nesiguranță”.

În ce privește tulburarea de stres post traumatic, oamenii pot fi ajutați să integreze evenimentul traumatizant într-o viață cu sens, să-și schimbe perspectiva asupra lui și să nu îl mai vadă ca pe un eșec de proporții, ci ca pe o încercare lăudabilă de a îmbunătăți starea de fapt. Rezultatul scontat este de a diminua starea de hipervigilență și de a reduce astfel oboseala psihică. Este important de menționat că, dată fiind perioada extinsă de timp în care avertizorii se confruntă cu situațiile antrenate de dezvăluirile lor și în care trebuie să facă față reacțiilor defensive ale instituțiilor, vorbim despre o traumă de tipul II, respectiv una complexă, cronică, cu efecte cumulative. Psihoterapia susține expunerea la contextul traumatic și retrăirea evenimentelor, dar de pe o poziție mai stabilă care să permită o procesare mai de ajutor a situației. Clienta mea îmi spunea că retrăind acele momente, a reușit să înlăture confuzia inițială legată de cine greșește și cine nu, convingându-se că „ființa aia [din conducerea instituției în care activa] chiar nu avea scrupule”.

În cazul depresiei, terapia se bazează pe activarea comportamentală, pe reluarea activităților care măcar odată aduceau plăcere, dar și pe restructurarea modalității de a interpreta ceea ce se întâmplă.

În contextul discuțiilor despre patologie psihiatrică, este important de subliniat faptul că toate direcțiile temporale sunt întunecate pentru avertizori: eforturile trecute de a căuta dreptatea par inutile în lumina lipsei vreunui rezultat concret, prezentul este însingurat și confuz, iar viitorul nu dă motive de speranță (a se vedea și Kenny, 2015, pentru o altă perspectivă asupra importanței timpului în re-construcția identitară a avertizorilor de integritate). Această (non) coloratură temporală este mediul propice pentru dezvoltarea problemelor din zona anxios – depresivă: regrete, neîmpliniri sau eșecuri trecute duc către depresie sau stres post-traumatic, iar un viitor anticipat a fi sumbru este o trăsătură fundamentală a anxietății.

Rolul unui diagnostic psihiatric

Un potențial diagnostic psihiatric poate fi folosit pentru a reduce credibilitatea acestor oameni atât în rândul colegilor („ce stai de vorbă cu nebunu’ ăla?!”), dar și al eventualelor încercări de a duce mai departe procesul de divulgare a neregulilor. Sănătatea psihică precară a reclamanților poate fi folosită, și adesea chiar este, în sprijinul ripostei instituționale (Fotaki et al., 2015). „Cum ați putea avea încredere în cele spuse de cineva care suferă de tulburarea psihică X? Cum am putea fi siguri că acțiunile persoanei sunt de bună-credință sau făcute pentru un interes public și nu unul personal?”. Este genul de discriminare pe care o întâlnim, din păcate, foarte adesea cu privire la problemele de natură psihică. Conștientizarea acestui gen de stigmatizare în contextul avertizorilor de integritate aduce un argument suplimentar pentru necesitatea de a li se asigura psihoterapie. Este nevoie a asigura un echilibru de forțe față de astfel de susțineri ale instituțiilor pentru a asigura obiectivitatea celor spuse despre despre sănătatea psihică a avertizorilor. A suferi de o tulburare psihică oarecare nu implică nicidecum lipsa discernământului, iar aluziile la această posibilitate pentru a neutraliza credibilitatea celor care au ceva de declarat nu este decât promovarea nejustificată a unui mit. Afirmațiile cuiva nu ar trebui să fie invalidate de faptul că are un diagnostic psihiatric de genul anxietății sau tulburării de stres post-traumatic mai mult decât ar fi de a avea ochi verzi (vezi proverbul cu „Ochii verzi, niciodată să nu-i crezi”). Doar neconcordanța cu faptele, dovedită într-o manieră concretă, poate îndepărta o acuzație, în niciun caz „arătarea cu degetul” spre o boală psihică a celui care proferează acuzațiile.

Astfel, nu numai că acțiunile instituționale reprezintă un factor declanșator sau de menținere a patologiilor psihiatrice, dar aceste patologii sunt folosite și mai departe pentru a delegitima dezvăluirile avertizorilor. Avem deci de-a face cu un cerc vicios al amplificării problemelor de natură psihică, cu potențial de extindere în timp, iar acest fapt face și mai necesară asigurarea de servicii de psihoterapie.

Avertizorii de integritate și „ceilalți”

Sentimentele de vinovăție precum și incapacitatea de a lua inițiativă, de exemplu în sensul schimbării locului de muncă, altfel spus – un soi de blocaj comportamental al avertizorilor, sunt susținute și de reacția celorlalți oameni, fie ei colegi, membri ai familiei sau alți apropiați. Chiar dacă nu este vorba de vreo rea intenție, efectul emoțional este unul negativ. Clienta mea îmi spunea: „oamenii din jurul meu cu care vorbesc despre asta mă fac să simt că problema e la mine – <<Hai că și tu exagerezi, nu le mai lua așa de tare>> (…) Toți din jur mă făceau nebună, că urmăresc să le blochez conturile instituției… așa că nimeni de la serviciu nu mai stătea de vorbă cu mine. Cei din jur nu dau doi bani pe dreptatea mea”. Aceste lucruri îi fac pe avertizori să se simtă, pe de o parte, alienați, izolați de grupul de egali – colegii de serviciu – dar și de familie sau apropiați, iar pe de altă parte amplifică sentimentul de a nu mai ști ce e de făcut sau cine are dreptate. Clienta mea de psihoterapie ajunsese în momentele de confuzie maximă să se întrebe dacă a fost realmente hărțuită.

Conform declarațiilor avertizorilor la care se face referire în „Statutul avertizorilor de integritate” (Zamfirescu et al. 2021), cei care beneficiază de psihoterapie reușesc să gestioneze mai bine probleme de tipul celor descrise mai sus. În plus, o altă direcție în care tratamentul psihologic s-a dovedit a fi de un real ajutor pentru avertizorii de integritate este cea a disfuncționalităților familiale (ex. condamnare de către membrii familiei pentru investirea unui efort prea mare în această problemă, acuze de lipsă de timp pentru orice altceva). Astfel de dinamici deficitare în context familial sunt factori transdiagnostici de agravare și menținere a oricăreia dintre patologiile psihiatrice mai sus menționate.

„Dar știau în ce se bagă…”

Cu o oarece doză de cinism, este adevărat, s-ar putea argumenta că cei care decid să divulge nereguli instituționale știu cu ce se confruntă, drept urmare ar trebui să își asume responsabilitatea pentru potențialele efecte, inclusiv pentru urmările de natură psihică.

„De ce nu pleacă din instituție dacă le e atât de greu?”, este o întrebare pe care și-o poate pune un outsider. Răspunsul este că, pe de o parte, este vorba despre nevoia de a demonstra demnitatea profesională și nevinovăția. Este de-a dreptul paradoxală această întorsătură a lucrurilor în urma cărora cel care acuză devine obligat a-și dovedi propria nevinovăție nu numai în instanță, ci și printre colegi sau apropiați… Mai mult, pe de altă parte, „ar fi avut ei [conducerea] grijă să nu îmi găsesc alt loc de muncă”, crede avertizorul. A trăi în această stare de teamă și hipervigilență, căci „orice se poate întoarce împotriva mea”, erodează psihicul unui om, susținând propensitatea pentru interpretări mai negative decât ar sugera o viziune obiectivă, rece și rațională a realității. În acest context, există suspiciuni la tot pasul: orice eveniment negativ de genul unor accidente, furturi, sau al altor prejudicii materiale, poate fi pus pe seama celor care orchestrează campaniile de hărțuire a avertizorilor, respectiv pe seama conducerii instituțiilor reclamate de aceștia. Iar asta recomandă cu și mai mare putere necesitatea psihoterapiei, care îi poate ajuta pe oameni să facă diferența între realitate și temeri într-un mod mai eficient.

Și declarații ale avertizorilor citate în „Statutul avertizorului de integritate”  îi previn pe cei care decid să o ia pe acest drum cu privire la dificultatea de a alege (varianta unei ieșiri din joc altfel decât de bunăvoie, respectiv prin concediere este, pe de altă parte, o repercusiune frecventă pe care o au de suferit avertizorii) să iasă din joc, odată ce aleg să își asume rolul de avertizori. Mulți ajung să vadă demisia ca pe o renunțare umilitoare la luptă, în plus față de aspectele financiare care pot face indezirabilă o astfel de decizie. Cu toate acestea, spun unii avertizori, ieșirea din sistem prin modalitatea demisiei este singura variantă – „pregătirea pentru a deveni avertizor de integritate înseamnă și pregătirea pentru a-ți scrie demisia” (Zamfirescu et al. 2021: 16).

Chiar dacă acceptăm că oamenii ar trebui să știe la ce să se aștepte, totuși „a-ți asuma” problemele psihice care apar nu poate fi echivalent nici cu a nu cere ajutorul pentru rezolvarea lor, nici cu a nu te aștepta să primești astfel de ajutor.

Concluzie

Apariția sau accentuarea unor probleme de sănătate psihică pare a reprezenta o parte semnificativă a prețului de plătit pentru încercarea de a da în vileag nereguli la nivel instituțional. Or, dacă lucrurile stau astfel și dacă noi, ceilalți, avem fie și numai beneficiul de a fi cu câțiva pași mai aproape de cunoașterea adevărului de pe urma lor, devine un imperativ moral a le acorda măcar un prim ajutor psihologic.

Mai mult, serviciile psihoterapeutice i-ar putea ajuta pe avertizori să facă raportări cât mai în acord cu faptele, crescând astfel probabilitatea ca cele semnalate de ei să aibă efecte practice. O argumentație mai solidă, mai bine fundamentată pe fapte, mai lipsită de exagerări, ar crește calitatea actului avertizorilor și, implicit, ar face mai substanțial pozitive intervențiile lor pentru ceilalți membri ai societății. Pe termen lung, ar putea avea o contribuție semnificativă la includerea acestui fenomen într-un parcurs instituțional corect, legitim, inclusiv în țări care se confruntă cu probleme de corupție.

Dacă lucrurile stau astfel și avertizorii de integritate au nevoie să li se asigure servicii de psihoterapie, problema concretă revine la a găsi modalități instituționale care să facă posibil acest fapt.

Alexandra Varga este psiholog specializat în psihoterapie cognitiv comportamentală, gândire critică, științele cogniției și psihologie experimentală. Alexandra a obținut o Licență în Filozofie și un MA în Filozofie de la Universitatea București, un M.Sc. în Științele Cogniției (Cum Laude) la Universitatea Amsterdam, un Ph.D. în Filozofie la Universitatea Central Europeana (CEU) – unde a primit premiul pentru cea mai bună dizertație doctorală 2012 / 2013 – și o Licență în Psihologie la Universitatea Titu Maiorescu.

“După o bună bucată de timp încărcată de logică și teorii despre raționalitate la Facultatea de Filozofie, <<mi-am luat inima-n minți>> și am făcut Psihologia. Am urmat cursurile de formare în cadrul Asociației Române de Terapie Comportamentală și Cognitivă devenind astfel nu doar psiholog clinician, ci și psihoterapeut cognitiv comportamental. De cinci ani mă ocup cu asta și o văd ca pe o îndeletnicire de o viață.”

Alexandra Varga

Bibliografie

• Brown, A.J., Lewis, D., Moberly, R. & Vandekerckhove, W. (2015), International Handbook on Whistleblowing Research, Cheltenham, Edward Elgar.
• Fotaki, M., Kenny, K., Scriver, S. (2015), Whistleblowing And Mental Health: A New Weapon For Retaliation?, în Lewis, D. & Vandekerckhove, W., Developments in Whistleblowing Research: 106-116.
• Grant, C. (2002), Whistleblowers: Saints of secular culture. Journal of Business Ethics 39: 391-399.
• Kenny, K. (2015), Constructing Selves: Whistleblowing And The Role Of Time, în Lewis, D. & Vandekerckhove, W., Developments in Whistleblowing Research: 70-84.
• Lennane, J. (2012), What happens to whistleblowers, and why? Social Medicine 6(4): 249-258
• McDonald, S. & Athern, K. (2002), Physical and Emotional Effects of Whistle blowing, Journal of Psychosocial Nursing 40(1).
• Dugas, M. J., Gagnon, F., Ladouceur, R., & Freeston, M. H. (1998), Generalized anxiety disorder: A preliminary test of a conceptual model.Behavior Research and Therapy, 36(2): 215-226.
• Rothschild, J., & Miethe, T. D. (1999), Whistle-blower disclosures and management retaliation. The battle to control information about organization corruption. Work & Occupations 26: 107-128.
• Su, X., Ni, X. (2018), Citizens on Patrol: Understanding Public Whistleblowing against Government Corruption, Journal of Public Administration Research and Theory, 28 (3): 406–422.
• van Velden, P.G., Pecoraro, M., Houwerzijl, M., van der Molen, E. (2019), Mental Health Problems Among Whistleblowers: A Comparative Study, Psychological Reports 122(2): 632-644.
• Zamfirescu, I., Ganea, L., Toma, M., Gheorghe, G., Benezic, D., Pop, M. (2021), Statutul avertizorului de integritate în România, publicat de ActiveWatch și APADOR-CH.

Avertizorul de integritate Sorin Negruți lansează un nou volum la târgul Gaudeamus, duminică, 11 decembrie 2022.

Noua lege a avertizorului de integritate, votată pe 29 iunie în Parlament, este neconstituțională întrucât ea diminuează nivelul actual de protecţie acordat persoanelor care fac avertizări publice, ignorând astfel directiva europeană în materie, pe care se presupune că ar transpune-o în legislația națională. APADOR-CH a cerut Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională noua lege a avertizorului de integritate, proaspăt votată în Camera Deputaților și trimisă la promulgare. Mai multe detalii aici.

Sentința pronunțată de Judecătoria Iași, prin care se solicită ziaristului Gabriel Gachi și publicației Reporter de Iași să își dezvăluie sursele informațiilor utilizate într-un material editorial, constituie un grav semnal de alarmă. Sentința ignoră deciziile CEDO care afirmă că protecția surselor „este una dintre condițiile de bază pentru libertatea presei”.  În acest context, Centrul pentru Jurnalism Independent, ActiveWatch și Funky Citizens își exprimă profunda îngrijorare față de erodarea gravă a libertății de informare.

Mai multe informații aici.

România trebuie să implementeze Directiva (UE) 2019/1937 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii, îmbunătățind astfel Legea nr. 571/2004, privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legi, în vigoare. În acest context, în prezent există o propunere de Lege privind protecția avertizorilor în interes public inițiată de un deputat USR, care a fost adoptată tacit de Camera Deputaților și înaintată la Senat. De asemenea, există și proiectul Guvernului României, care a primit un aviz negativ din partea Consiliului Economic și Social, dar care a fost aprobat pe 9 martie 2022 și care a intrat în circuitul parlamentar la Senat.

Recomandările APADOR-CH pe marginea proiectului de lege al Ministerului Justiției, aflat în circuitul parlamentar la Senat, pot fi găsite aici, iar cele pe marginea proiectului inițiat de un deputat USR aici. Solicitarea APADOR-CH de motivare a avizelor negative date proiectelor de legi în comisiile parlamentare poate fi găsită aici.

Observațiile formulate de Centrul Syene pentru Educație pot fi găsite aici și aici.

Observațiile formulate de Expert Forum pot fi găsite aici.

Observațiile Transparency International România pot fi descărcate aici și aici.