Avertizorii de integritate și presa
Sprijinul pe care îl găsesc în presă avertizorii de integritate (cei care fac, cu bună-credință, o sesizare cu privire la orice faptă care presupune o încălcare a legii, a eticii profesionale sau a principiilor bunei administrări, eficienței, eficacității, economicității și transparenței) este crucial. Iar una dintre prevederile noului proiect de lege care ar trebui să protejeze avertizorii de integritate limitează taman condițiile în care un avertizor poate apela la presă.
Conform analizei și recomandărilor (https://avertizori.ro/…/Recomandari-APADOR-CH-proiect…) realizate de APADOR-CH:


prezent, în regimul Legii 571/2004) că în toate cazurile în care se vor adresa direct presei vor beneficia de protecţia acordată de lege. Starea de incertitudine creată pentru avertizor prin introducerea în proiectul de lege a condiţiei “motivelor întemeiate” necesare pentru a putea sesiza direct presa, îl va determina pe avertizor să renunţe la sesizarea directă a presei.

prevederi existente în prezent în Legea 571/2002, care permit ca avertizarea în interes public să fie adresată direct presei, în orice circumstanţe şi fără alte condiţionări, ar contraveni cerinţei de transpunere a directivei.